7 motive pentru care nu-ţi trebuie vreun motiv să citeşti "Always in Meta"

Povestea începea aşa: "În 1838, un bărbat a intrat în isorie stând să i se lustruiască pantofii.
Omul din stânga jos încerca doar să stea într-un loc în timp ce Louis Daguerre a fotografiat o stradă agitată din Paris. Pentru că filmul a fost expus pentru 10 minute, restul traficului s-a blurat dispărând - şi astfel anonimul a devenit prima persoană apărută vreodată într-o fotografie."
[Apoi, introdu aici o anecdotă a cărei morală este "nu e important să ai dreptate mereu, ci să gândeşti, să fi interesant şi să laşi ideile libere"]
Chestia e că poţi fi cunoscut fie pentru că n-ai făcut nimic, fie pentru că ai făcut ceva. Dar dacă (atenţie! "dacă") aş vrea să fiu cunoscut pentru ceva, aş vrea să fiu cunoscut pentru greşelile mele, pentru faptul că i-am provocat pe alţii să îşi dea seama că au dreptate. Nu spun că mereu mă înşel, vorba aia "Don't be so humble - you are not that great."
Astfel, cred că cel mai important lucru pe care l-aş avea de câştigat din acest blog ar fi feedback-ul. Fie că voi experimenta cu diverse chestii, diferite exerciţii de retorică, de writing skills sau de voinţă, sper că vă voi gâdila glanda critică. Şi aţi avea şi de ce să reactionaţi. Eu cred că sunt două categorii de scriituri: despre ce ştii sau despre ce vrei să ştii şi mai cred că poţi învăţa la fel de mult scriind pe cât de mult poţi învăţa citind. Scriind despre lucruri în care nu am vreo experienţa sau în care nu sunt o autoritate… oho… veţi avea de lucru.

Ah, motivele: E culeanu (are badge, gradient şi stripes). O arde cum trebuie. Are posturi tăriceanu. Nu e naspa. E mişto. "Am auzit că ăla de scrie e bun la pat" (- O fată drăguţă). Dă bine să-l citeşti.